22 octombrie 2009



Travaliu




Forţa cu care nasc cuvîntul


aduce în asemănare


cu viteza


cu care se trece cu bobul


printr-un tunel de gheaţă


din inerţie


mîna mă duce la bun sfîrşit


mă aruncă, obosită, din sine


coala albă e însăşi carnea mea


trebuie să ştiu să reglez


ce este mai suprem din durere


atunci cînd abandonez pixul


la fel de neiertător ca un bisturiu.




Ordalia



Pseudonimul
-obrăzar
din oţel negru

spada se frînge de el-

timpul respirat
în poem
e reversul

apa care se leagănă neagră
în undele oglinzilor.

cu vulturul de pe capătul mînerului
am scris ordalia

reversul identităţii veritabile.


Sacrificiu


Închipuirea unei mări de tuş negru

risipite pe o suprafaţă plană

sub pojghiţele căreia
prin undele nesigure

observi, la început dificil,
apoi cu o claritate nefirească
gura căscată a ştiucii.

eu scriu, şi văd cum viaţa mea,
intră şi se zideşte
în literă,
ca ana în
temelie.


Obelisc


Urc pe fiecare literă
ca pe o treaptă de piatră. cu fiecare
treaptă este întregit
uriaşul obelisc
din literele pe care
calul nărăvaş al minţii
le-a purtat în galop nebun pe hîrtie.
fiecare loc, fiecare întîlnire cu ideea,
fiecare cuvînt, aprindea în minte,
o flacără.
scriu pînă din mintea mea
dispar literele cu tot cu înţeles.


Plimbarea oului


În nişa de la baza hornului

-oul perfect alb deşi
atins de funingine

neurnit de mînă omenească
s-a rostogolit, pur şi simplu,
pe podea.

nu s-a crăpat
însă nici nu a putut fi clintit.

mai tîrziu, cînd se încerca
să fie atins
o lua din loc

cu o viteză de neînchipuit
în schimb, cînd era trecut cu
vederea,

se întorcea cînd nici nu bănuiai,
la locul
de pe podea.